Buna, dragilor! Vreau sa va scriu astazi despre relatia “parinte-adolescent”, o relatie din ce in ce mai incordata in ziua de astazi, dar care poate fi rezolvata atunci cand ambele parti merg pe acelasi drum si nu in sensuri diferite. Consider ca daca “sufletul” are acelasi sens, atunci trupurile sunt sincronizate spre acelasi drum.
Nu sunt vreun psiholog, nici nu am studiat studii stiintifice, sunt un simplu om caruia ii place sa deschida ochii in jur, sa vada, sa simta, sa spere si sa ajute, acolo unde s-ar putea. Dintotdeauna am fost o persoana care sa sara in ajutor, uneori considerata “bagacioasa” dar cu o capacitate mare de intuitie si idei de redresare.
Imi place sa observ tipologiile de oameni din jurul meu, imi place sa iau ce e mai bun de la cei ce sunt mai intelepti, imi place sa ascult foarte mult pe Youtube oameni ce STIU ce spun si cum spun (psihologi, preoti) si trasez astazi niste linii pe care EU le consider necesare pentru o relatie reusita ADOLESCENT-PARINTE in zilele de astazi. Haideti sa povestim!
Anturajul
Consider ca cel mai important aspect in evolutia adolescentului este acest “anturaj”, acesti prieteni care il fac sa se forteze de multe ori sa fie ce nu vrea sa fie, ca sa “dea bine”, sa primeasca laude, care mai tarziu ii formeaza un anumit caracter fictiv , dar care poate fi periculos de realist daca nu este tinut in frau.
Trebuie sa fim foate atenti la persoanele cu care ies copiii nostri. De ce ies cu ele, ce ii atrage la ei, ce li se pare intangibil, ce nu le place si ii face sa se simta incofortabil, peste ce nu ar putea sa treaca in comportamentul lor. Cum se poarta cu ei, ce inseamna “cool”, toate acestea sunt subiecte de conversatie cu al tau copil. Apoi trebuie invitati acasa la voi acesti prieteni buni, studiat comportamentul lor, purtate conversatii cu ei, nu incepeti sa chestionati copilul ca sa il speriati si sa fuga, asa finut cat sa va trageti anumite concluzii.
Adolescentii nostri trebueie sa stie foarte bine riscurile , locatiile nepermise, de ce nu este permis sa mearga acolo, dar trebuie sa li se dea si o anumita libertate, chiar daca uneori stam cu grija, stam cu rugaciune ca va fi bine si trebuie lasati si ei sa doarma la o prietena, sa faca un drum mai lung, sa mearga intr-o tabara etc, toate aceste experiente formandu-le caracterul si personalitatea.
Apropierea de Dumnezeu, rugaciune, credinta.
Din pacate, constat in jurul meu tot mai putini parinti care sa aiba TIMP sa le insufle copiilor lor iubirea fata de Dumnezeu. Merg de sarbatori la Biserica, fac pachete la pomeni, dar niciodata nu le explica copiilor lor adolescenti DE CE fac toate acestea. Nu ii implica in aceste activitati , ci le considera activitati de “oameni mari”. Nu ii duc si pe ei des la Biserica, nu le povestesc seara cat de important este Dumnezeu in viata noastra, cat de importanta este rugaciunea. Nu ii mai duc sa se impartaseasca si nici la o discutie cu preotul. “Timpul” este atat de important in evolutia copiilor nostri, prea putini isi mai dau seama ce responsabilitate mareata au in cresterea si educarea copiilor lor. Daca rupi macar cateva ore pe saptamana sa te rogi in liniste cu puiul tau, daca il duci la biserica macar de 2 ori pe luna sa aprindeti o lumanare, daca faceti o calatorie la o Manastire la care nu ati mai fost demult, sau daca stati pur si simplu la o discutie despre Dumnezeu este suficent ca in sufletul copilului vostru sa se insufle aceasta iubire neconditionata. Copiii nu se mai simt aproape de Dumnezeu, nu se roaga si nici nu inteleg rostul prezentei Lui in viata lor. Haideti sa ii aducem noi mai aproape!
Relatia parinte – copil
Aici trebuie sa se idetifice ce fel de relatie exista intre parinti si copii si din pacate, de multe ori, fara ajutor psihologic , nu se poate realiza. De multe ori vezi niste parinti exagerati in reactii, impulsivi, violenti de multe ori si adolescenti ce se ascund in “lumea lor” si isi creeaza o viata duala, una de supunere acasa si una de “smechereala” in grupul de amici. Acolo injura, se poarta “cool”, au ganduri sa incerce lucruri gresite, in schimb acasa iau note bune, satisfic dorintele de baza ale parintilor care nu banuiesc nimic. Aici intervine din punctul meu de vedere: COMUNICAREA. Degeaba ii acorzi copilului tau suport financiar, “cele necesare” daca nu ii acorzi timpul si sufletul tau. Cand adolescentul vine la tine ii spui “nu stau eu de prostiile tale” sau “faci asa pentru ca asa iti spun eu”, nu creezi nicidecum o conexiune intre tine si copil. Este usor sa ai aceasta comunicare daca inveti sa ii fii si prieten mai presus de “autoritate”, sa nu il mai fortezi sa fie cum vrei tu, scoala 10 pe linie, aranjat spalat, drepti si atent etc.
Gandeste-te la 2 lucruri: 1. Cum erai tu cand erai la varsta lui, perfect? Si nu, nu este un raspuns “da, dar vreau el sa fie versiunea mea mai buna”, tu nu faci un copil pentru a-l programa sa fie ce vrei tu, copilul tau este o entitate separata de tine, tu ai rol in a-l GHIDA pe acest pamant, nicidecum de a-l controla si manipula. 2. Ce va leaga pe tine si sotul tau? Comunicarea cumva? Faptul ca luati decizii impreuna, va ascultati, cautati variante, alegeti ce vi se pare mai corect etc. ei bine, asta trebuie sa fie si relatia parinte-copil. Decizii luate impreuna, de ce considerati ca e bine, ca nu e bine etc, mai ales cand creste si intelege multe, nu mai are 3 ani. Acum intelege mult mai multe.
Copil neglijat atunci cand sunt mai multi copii
De cele mai multe ori, atunci cand sunt mai multi copii intr-o familie, unii din ei ajung sa fie neglijati sau mai “certati”. Am multe exemple in jurul meu de parinti care sunt mai aprigi cu copilul mai mare si mult mai permisivi cu cel mai mic. De multe ori nu o fac cu scop, ci pur si simplu nu isi dau seama de repercusiuni. Am auzit explicatii gen “cel mic e mai ascultator decat a fost cel mare, de aceea e pedepsit mai putin”, dar niciodata nu se gandesc ce este in sufletul celui mare cand el este tot timpul pedepsit si certat si celalalt e “mai cuminte, asa e el”. Cand ai mai multi copii, ai aceeasi iubire pentru toti si asta trebuie s-o simta si ei,de la mic la mare!! Chiar daca atentia ta e mai mare asupra celui mic, se gasesc acele minute din zi cand te duci la cel mare, il iei in brate, ii spui “te iubesc foarte mult, iarta-ma ca nu iti acord atentia cum o faceam , promit ca ma revansez sambata cand mergem doar noi doua la plimbare in parc/mare/etc 2 ore” etc. Ce suflet bucuros o sa inalti in el! Din nou, am vazut iubire “cumparata” cu bani, diverse cadouri care mai apoi sunt folosite in scop de scos ochii “cum nu te apreciez, doar ti-am luat adidasi si tricouri saptamana trecuta”! Nu! Ceea ce voi trebuie sa oferiti este TIMP, IUBIRE si RABDARE. Cuvinte rostite , imbratisari, intelegere si copilul sa simta mereu iubirea care arde ca un foc aprins!
Severitate excesiva
As vrea sa punctez aici ca tot mai multi parinti sunt tare severi cu copiii lor in privinta scolii. Fac din ei un robotel ce trebuie sa ia bursa, premii, ii implica in prea multe activitati extrascolare, unde vor si acolo sa fie medaliati si tot asa. Dragilor, tare as vrea sa va relaxati si sa intelegeti ca anii acestia de adolescenta, copiii vostri NU ii va mai avea inapoi. Sunt ani de trairi, experiente, mii de ganduri ce trebuiesc si ele traite. Sunt de acord sa existe o disciplina, temele sa fie facute, sa invete, dar toate cu o limita. Sa existe si bucurie, si plimbare, si experimentare, pe langa toate acele activitati si niciodata fortat un sport sau o activitate pe care NU si-o doreste si nu e atras, doar pentru ca “banuiesti” tu ca are talent.
Parintii – model pentru adolescent
O, da! Cat de important este ca un adolescent care isi traseaza el in gand cum arata dragostea dintre doua persoane, acele persoane sa fie fix modelul lui de viata! V-ar placea sa stiti ca ei se uita la voi si spun “intr-o zi as vrea sa am si eu o relatie asa , bazata pe respect, comunicare, iubire si multa voie buna totodata”. Stiu, nu totul este roz in viata, avem atatea greutati, griji, ore muncite, dar sunt sigura ca exista si acele momente cand ne distram, calatorim, ne bucuram de tot ce avem si le aratam copiilor nostri ca important e sa fim impreuna si sa ne iubim. Daca ei vad doi parinti echilibrati, care stiu sa comunice, sa ia o decizie impreuna, sa fie intelepti, dar sa se si imbratiseze, sa se bucure unul de celalalt, sa aiba si acea parte de “copil/fun” in relatie, pentru ei veti fi cea mai frumoasa versiune! Incercati sa tineti departe de ei discutiile aprinse, sunt tare dureroase pentru ei, dar luati decizii si impreuna, ca o familie odata ce stabiliti acele reguli de ordine interioara.
As vrea sa spun in finalul articolului incao data ca adolescentul vostru nu este “proprietatea” voastra, nu este “versiunea mai buna” a voastra, nu este cine vreti “voi” sa fie. Este unic in felul lui, este fiul lui Dumnezeu, voi aveti bucuria de a-l iubi, respecta, dar mai ales GHIDA in aceasta viata. Sa ii fiti mentor si invatator, sa ii oferiti cea mai frumoasa versiune a vietii, sa il iubiti, sa ii dati valori frumoase si mai apoi el sa devina un adult echilibrat ce se va uita mereu cu respect si recunostinta inapoi catre voi!
Sunt tare curioasa ce parere aveti despre aceste puncte evidentiate de mine! Pana data viitoare, va pup, Oana!
This Month : 4165
