Decembrie frumos, dragii mei! Mi-am făcut cafeaua, am aprins candela, mi-am spus un Tatăl Nostru și am mulțumit Domnului cu recunoștință pentru tot ceea ce am și anul acesta, iar acum mă așez la birou să vă scriu postarea zilnică, urmând ca apoi să-mi încep treburile de zi cu zi! Trebuie neapărat să ajung azi la Sinsay să cumpăr restul lucrurilor necesare cadoului Diei de Sf Nicolae, care va veni diseară pentru că la mine așa a venit an de an acasă la ai mei, seara târziu, nu a doua zi dimineață și trebuie să mă încadrez în timp, am ore de după-amiază la liceu. Ieri și alaltăieri nu am putut să ies la cumpărături pentru că am avut ore până la 19, dar azi încep mai spre după-amiază și dau repede o fugă după ce postez! Am comandat cadoul de Crăciun pentru ea de pe Shein și Temu, pentru că numai de acolo le pot lua, la noi nu se găsesc și de-abia aștept s-o văd extrem de fericită — și diseară, dar și în prima zi de Crăciun când va desface cadourile!
Ieri a fost o zi destul de încărcată la muncă, și aseară eram ușor amețită, ieri dimineață am pornit ziua cu 99 tensiune, am luat o pastilă și până să plec mi-am mai revenit! Seara am lăsat mai jos nivelul și m-am bucurat de activități mai lejere alături de elevii de clasa a XI-a. Pregătim niște prezentări cu Târgurile de Crăciun din lume pentru săptămâna Școala Altfel, fiecare grupă trebuie să facă o ofertă turistică care să includă istoria și tradițiile târgului ales, oferta de cazare, transport și obiective turistice și, bineînțeles, costul final! Sunt tare mândră de ei, sunt niște copii minunați și lucrăm foarte bine împreună!!
Iar acum să trecem la jurnalul de suflet de astăzi – Ce am învățat din toamnă și duc cu mine în iarnă
Toamna aceasta a fost altfel. Nu liniștită, nu poetică, nu „cu frunze care cad frumos”. A fost o toamnă care m-a zguduit, m-a obosit și m-a pus față în față cu mine.
La școală, clasa nouă mi-a scos la iveală toate limitele. A trebuit să mă reinventez de mai multe ori pe parcursul celor două module. Am simțit uneori că vorbesc singură, că depun un efort imens pentru ceva ce nu se vede. Și cu toate astea… am învățat. Am învățat că răbdarea nu e doar o calitate, e o resursă care se consumă și trebuie reîncărcată.
Apoi, lipsa tatălui meu a devenit mai apăsătoare pe măsură ce zilele s-au scurtat. A fost prima toamnă întreagă fără el, și au fost dese momentele în care m-am surprins căutându-i sfaturile, cum le căutam mereu. Poate nu mi le-ar fi spus, dar m-ar fi ascultat. Asta îmi lipsește cel mai mult.
Și peste toate s-a suprapus orarul greu, zilele lungi, oboseala care se adună fără să întrebe dacă ai timp să o porți.
Dar iată partea frumoasă:
Toamna asta m-a învățat să îmi selectez energia. Să nu mai dau din mine până rămân fără resurse. Să pun limite. Să îmi ofer pauze. Să accept că unele etape sunt grele fără să fie neapărat „rele”.
M-a învățat și că, deși uneori mă simt copleșită, eu merg înainte. Poate nu perfect, poate nu cu zâmbetul pe buze în fiecare zi, dar merg. Și asta e o formă de putere.
Iar dintre toate lecțiile, cea mai luminoasă e aceasta: chiar și în cele mai încărcate perioade, viața reușește să strecoare momente mici de bucurie. O oră liberă în care beau cafeaua în liniște. O discuție bună cu un elev. O îmbrățișare de la Diana. O seară liniștită acasă. Sunt scurte, dar sunt reale — și îmi amintesc că echilibrul nu vine din lucrurile mari, ci din aceste frânturi de bine care apar, inevitabil, când ai ochii deschiși spre ele.
Așa intru în iarnă: mai obosită decât mi-aș fi dorit, dar mai puternică decât am fost, și cu dorința de a vedea mai des partea luminoasă a zilelor, oricât de aglomerate ar fi ele.
Să aveți o zi minunată, dragilor și să ne citim din nou mâine!!! Doamne ajută tuturor!