Zi frumoasă, dragilor! Fac un quick update cu ce se mai întâmplă în viața mea, sper că sunteți sănătoși și vă bucurați de ultimele zile de vară!
Deja vremea s-a răcit, dimineața ne trezim cu 14 grade…deci toamna începe să își facă simțită prezența ușor-ușor!

Să încep cu ce e mai important, evenimentul principal din viața mea din perioada aceasta, pentru care am ținut mii de emoții, temeri și nopți agitate în somn – ședința de repartizare de marți! Mai întâi de fapt să spun faptul că luni am fost la liceu pentru examinarea a trei elevi pentru transferul din toamnă la liceul nostru în clasa a X-a. M-am reîntors cu drag bineînțeles la locul meu de muncă și mai mare mi-a fost satisfacția să mă întâlnesc în curte cu elevii de anul trecut care s-au luminat la față de bucurie când m-au văzut…nu pot să vă descriu în cuvinte cum mi se umple sufletul de drag și bucurie când îi văd…tare îmi sunt dragi elevii mei…mă atașez sufletește de ei foarte tare! M-am bucurat să schimb câteva fraze cu ei și apoi mi-am făcut treaba!
Marți a fost însă o zi foarte încărcată…ședința a început la 9 dimineața, noi eram ultimii pe listă – disciplinele tehnice – programați la 16.30. M-am dus la liceul Carol din Constanța (unde predă și sora mea biologie) pe la 14.30 …șiiii am avut de stat pentru că am intrat la 19.30 în sală si ședința s-a încheiat cu noi, fetele de la turism la 20! Așadar, toate acele ore le-am stat în picioare pe holuri cu emoții și multă nesiguranță! Am ales prima post, nu a fost niciun titular în completare, așadar mi-am ales orele dorite – tot la liceul meu și Îi mulțumesc lui Dumnezeu! Voi continua pentru al treilea an aici, alături de elevii mei dragi, cei noi care vor veni în clasele de a 9-a anul acesta (avem și o clasă nouă de profesională) și de colegii mei cu care m-am înțeles foarte bine!
Am mulțumit Domnului aseară la Biserica din stațiunea Neptun – în sfârșit am putut să ies relaxată și eliberată de temeri la o plimbare seară pe răcoare și am mulțumit lui Dumnezeu pentru că mă ajută să croim acest drum fir cu fir…urmează Definitivatul și sper viabilitatea…Cum vrea El! Eu o sa fac tot ce ține omenește de mine să învăț, să fiu dedicată ca și până acum, să ofer tot ce am mai bun din mine și să mă bucur de această frumoasă și împlinitoare meserie! ❤️🙏

Astfel, zilele astea vreau să recuperez un pic la capitolul plimbări…diseară vrem să mergem și prin Mamaia Nord, i-am promis Diei vara asta că o ducem la gonflabile și nu am reușit, ne vom duce promisiunea la capăt astăzi…mi-e dor și de mare, de-abia aștept să ajung pe malul ei…. să aud zgomotul lin al valurilor…și acea liniște plăcută de seară…

De ieri a venit la noi și una din nepoate și a dormit la Didi, așadar le-am preparat favoritele lor – paste bolognese, negresă cu glazură și brioșe cu afine!

Săptămâna trecută am făcut și o rețetă nouă de paste cu inspirație de pe TikTok și a ieșit ceva suuper bun – cu pui, legume, smântână pentru gătit, suc de roșii și diverse condimente!

Blănoșeii noștri sunt bine, sănătoși…Ares un zăpăcit și jumătate, Tommy un alintat iar Bella…dureros, dar semnele de bătrânețe sunt din ce în ce mai vizibile…cred că anul următor va fi ultimul împreună…eu mă tot rog să trecem și de acesta…mai vede foarte puțin…cât să se deplaseze din obișnuință unde are nevoie..dacă o strig nu știe de unde vine vocea mea…apoi respiră foarte greu uneori..începe să respire cu zgomot chinuitor și aștept …și după câteva minute revine la normal. În mare parte ea este ok, mănâncă, își face nevoile, iese afară, dar semnele de bătrânețe târzie sunt acolo…anul viitor în primăvară face 15 ani!
Să vă mai pun o poză superbă cu cerul văzut din mașină când mă întorceam acasă de la ședință marți la 20.15. O să înceapă din nou perioada apusurilor senzaționale de vară târzie….

Ceea ce mă supără este faptul că anul acesta m-am dat peste cap foarte tare cu sănătatea…am suferit enorm cu tata în primăvară (și încă o fac dar nu permanent ca atunci, ci în reprize), apoi a fost efortul acela intens intelectual pentru examen…după aceea emoțiile și temerile cu postul și nebunia care s-a întâmplat în învățământ vara asta…și toate acestea m-au făcut să am dureri de cap foarte dese…să nu mai pot adormi noaptea decât cu greu…am presiune pe cap..am amețeli…e ciudat…uneori mi-e frică, dar îmi spun că o să treacă această perioadă și îmi voi reveni la normal…nici nu știu dacă ar trebui să iau ceva pastile care să mă ajute…de luna viitoare o să încep să îmi iau complexul meu de Vitamina C, zinc și D3 pentru tot sezonul rece…dar cred că voi lua din nou și pentru memorie, nu știu…Sper să îmi reglez nopțile și să îmi găsesc liniștea în gânduri cumva, să se relaxeze și subconștientul meu cumva noaptea…..să nu mai tragă atâta…aș vrea să am puterea să reglez dar nu pot…
Nu vreau să termin postarea astăzi pe un ton trist..planuri pe termen scurt – plimbări și relaxare zilele acestea…de săptămâna viitoare încep consiliile profesorale..orarul..pregătirea începutului de an nou școlar…pregătiri și cu Dia…deci agitație…aș vrea să reușesc să mă odihnesc mai bine noaptea perioada aceasta, să vedem ce reușesc!
Vă mulțumesc mult că sunteți aici, vă urez un sfârșit de vară cu împlinire în suflete, nu ezitați să lăsați câte un mesaj să văd și eu cine îmi citește postările!
Până data viitoare…vă pup cu drag!! Doamne ajută!


Draga Oana, ma bucur atat de mult pentru aceste vesti bune, felicitari pentru reusita!Acum te poti linisti si ocupa mult mai bine de starea ta de sanatate. Fotografiile din pagina de jurnal transmit multa liniste si armonie, chiar m-am dus cu gandul la un citat care tot circula in ultima vreme pe internet si care imi induce un soi de nostalgie de fiecare data cand il citesc( dar sunt sigura ca deja il stii): ”Se spune că între 15 august (Sf. Maria Mare) și 8 septembrie (Sf. Maria Mică) oamenii nu îmbătrânesc, totul este cald și calm, că lucrurile se așază și oamenii au numai gânduri bune și își caută un făgaș nou.
Se spune că în perioada respectivă vremurile nu știu încotro să o apuce, spre vară sau spre toamnă, că frunzele îngălbenesc, dar nu cad, că păsările vor să plece, dar încă nu știu dacă spre nord sau spre sud.
Se mai spune că râurile nu mai curg și că marea nu are valuri, pentru că timpul stă pe loc și așteaptă. Să folosim cu înțelepciune acest răgaz pentru a vindeca mintea de gânduri negre și pentru a ne trăi sufletul cât mai aproape de Dumnezeu.”
Iti trimit cu drag numai ganduri bune!
Ce frumos, mi a placut atat de mult, o sa iti citez textul si in urmatoarea mea postare de jurnal, este atat de frumos!!!! Multumesc frumos pentru cuvintele frumoase, Doamne ajuta la toata lumea!! Si tie iti doresc un inceput de toamna nemaipomenit!!!
Felicitari! Sa ai un an scolar cu multe bucurii!
Zile cu pace si multa sanatate!
Multumesc din suflet!! Asemenea, multa sanatate si zile frumoase!!
felicitari!eram sigura ca vei rezolva cu postul!Doamne ajuta in continuare!
imi place mult biserica din Neptun, am stat intr-un an acolo , in complexul de alaturi, si ne-a placut f mult
Multumesc din tot sufletul!!
Slava lui Dumnezeu pentru toate si felicitari pentru reusita ta.
Iti doresc sanatate multa, relaxare si odihna.
Multumesc din tot sufletul!!! O toamna minunata iti doresc!!
Mult succes, Oana!
Pentru dureri de cap și stări de anxietate recomand ceaiul de roinita. Se beau câte 2 căni pe zi timp de o săptămână. Apoi pauza 2 zile și se reia.