Jurnal Onycesc – Welcome October!

Zi frumoasă, dragi cititori! În sfârșit am și eu timp să mă așez la calculator și să vă scriu o nouă postare! Mi-am dorit foarte mult să mai postez și nu am avut când…în câteva rânduri…acum 2 weekend-uri am picat la pat cu o răceală puternică dar care m-a lăsat să îmi fac treaba de luni încolo miraculos…apoi au urmat săptămâni cu lecții făcute de la 7.30, când pleacă ai mei (Dia la școală, soțior cu treabă) până la 11-12 când încep să mă pregătesc să plec, apoi 7 ore de predat, sau mai puține (depinde de zile)…seara vin terminată de oboseală și uneori mai aveam forță să mai scot câteva hârtii și pentru a doua zi sau nu, nu mai aveam forță să mai privesc niciun fel de ecran. Totuși, în ultima săptămână și jumătate planificările anuale mi-au dat multe bătăi de cap, cu acest 25% procent de ore remediale, mi-am gândit toate modulele cu aceste ore de consolidare, aprofundare, transpunere cunoștințe în viața de zi cu zi, de mi-a luat zile, seri, inclusiv toată ziua codului roșu de miercuri, când am tremurat toată să reușesc să le termin în timp util ca să le predau joi! Deci…a fost un maraton de treabă, de hârtii, de stat la calculator, plus creat lecții în Canva, fișe de lucru aplicative în Word, teste de evaluare date și majoritatea corectate, etc. Aseară când am venit acasa la 18.30 nu mai aveam forță nici să îmi pun mâncare în farfurie, m-am dus în bucătărie și mi-am pus capul pe masă și acolo am rămas jumătate de oră…mă întreba soțul meu de ce nu îmi pun de mâncare și nici nu mai aveam forță să articulez cuvinte să îi spun ”nu pot, nu am forță..”…așadar, cam așa e viața pentru mine anul acesta școlar cu orarul meu …e ceva rău…și oricât aș încerca să îmi spun că trebuie s-o las mai ușor, cum să o fac dacă ceva în mine nu mă lasă?…..

După un somn de peste 11 ore…de la 21.30 până azi la 8.30, m-am trezit bineînțeles cu durere de cap, am luat un Brufen…am făcut puțină curățenie…și acum, în sfârșit am timp să scriu cu drag pentru blogul meu de suflet, fără grabă, fără altele urgențe în plan pentru astăzi…Nu caut să fie o postare de văitături, stați liniștiți, este realitatea așa cum este ea, nu o pot creiona și portretiza altfel decât așa cum este…dar, evident că fac tot posibilul să îmi îmbin orele de muncă și cu pauze pentru suflet și familie…și weekend-ul trecut am plecat o oră la plimbare, mi-am dorit foarte mult să scot DSLR-ul de la naftalină și să fac câteva poze peisagistice cuprinzând simfonia culorilor de toamnă…am ales parcul de lângă Primăria Constanței, dar și o scurtă vizită pe faleza Cazino-ului pentru a o pune în valoare și pe minunata noastră mare! O să le tot pun prin postări pe ici pe colo și sper să vă aducă bucurie și încântare vizuală!

Am dat play la unul din albumele mele preferate cu Mariah Carey (Daydream) cât scriu postarea și am ajuns la piesa ”Underneath the stars” și gândul involuntar m-a dus la iubire…m-am uitat în folderul cu poze și am văzut florile superbe primite de la soțior în ziua aniversării noastre de luna trecută…știți că acolo terminasem ultima postare…și după ce am postat a sosit el de la serviciu, încărcat cu buchetul și cadoul pentru mine…cadou surpriză, ca de obicei…Mi-a oferit anul acesta o geantă mare, în care să îmi încapă și tableta nouă pentru a nu mai sta agățată în brațe cu atâtea zilnic (mapa cu hârtii de lucru la clasă într-o mână, tableta în cealaltă mână împreună cu geanta cu penarul și lucrurile personale, fiind model cu o curea scurtă). I-am oferit și eu brățara pe care o poartă cu drag zilnic și…bineînțeles că nu putea lipsi și felicitarea…știe cât de mult țin la aceste cuvinte scrise pe hârtie care peste ani și ani le voi citi cu lacrimi și mulțumire Domnului pentru ce am trăit în această viață care zboară atât de repede că nici nu simțim!

Dia este și ea bine, cu școala, toate bune, animăluțele sunt ok, cochetez din ce în ce mai mult cu ideea de a-l castra pe Tom în vacanța dintre module, dar să văd dacă o să am curaj, știți că amân demult acest moment…lui Ares îi dăm și lui voie să intre în casă aproape zilnic, se bucură de atenția noastră, joaca cu Didi! Weekend-ul trecut am luat-o și pe mama la mine să doarmă câteva zile, nu mai aveam timp să o sun deloc cu programul acesta și am zis că dacă e aici stăm la cafea dimineața, mai vorbim, seara am stat la TV…și..stând așa..mi-am dat seama că acvariul stă gol, fără peștisori de ceva luni deja…și mi-a venit ideea să luăm un pește Betta, pentru că acela nu are nevoie de schimbat apa des (nici nu se cumpără filtru pentru el, știți că în magazine ei stau într-un bol cu apă rotund). Noi am pus însă filtrul în funcțiune, dacă tot îl avem deja, am cumpărat și o lumină led colorată și…Didi a ales-o pe Sia, peștoaica noastră Betta 🥰. Îmi place că vine mereu la mine când mă apropii de geam, parcă mi-ar vorbi și doarme în corabie, parcă e un copil mic și ascultător, o adooooooooooooooooooor!!!

Am făcut și pomana tăticului meu de șase luni…durerea și dorul sunt tot acolo, dar gestionate diferit…mi-a apărut în vis și am înțeles că trebuie să lupt altfel cu această durere nemărginită și am înțeles mesajul lui și mi-am propus să pun o limită..sunt momente când îmi amintesc spitalul, perioada cruntă dinainte să-l pierd și simt cum cineva înfige cineva o suliță în inima mea și mă scutur ca să scap din plasa gândurilor grele și le dau la o parte pentru că nu am cum altfel. Apoi…sunt momente când mi-e atât de dor să îl mângâi pe spate așa, să-l îmbrățișez…să îi aud vocea caldă, sfaturile, îmbărbătarea lui…și doare așa tare că nu mai poate exista asta vreodată cât voi mai fi pe acest pământ…plâng ..dar în reprize scurte…și apoi știu că trebuie să merg înainte, asta e realitatea și trebuie s-o accept!

Îmi spunea cineva că el o să fie mereu în persoana mea prin toate trăsăturile de caracter pe care mi le-a lăsat moștenire..și mă regăsesc când îmi dedic atât de mult timp meseriei mele de suflet și știu că așa era și el…când era la vârsta mea era ”absorbit” de electronice…lucra zi de zi…i-a plăcut atât de mult această meserie că îl vedeai făcând asta mai tot timpul…apoi, îl simt prin muzică…și el era ascultător înfocat…nu exista clipă să nu trăim cu și prin muzică….apoi prin călătorii și natură…de fiecare dată când văd peisaje frumoase știu că lui îi plac….acestea cu toamna, cu marea, cu pădurea…mereu ne-a plăcut enorm amândurora la munte, verdele a fost/este culoarea noastră preferată…verdele copacilor din pădurile dese din poalele munților….Te iubesc, tata! Îți ofer un verde frumos astăzi, din parcul orașului nostru, Dumnezeu să te ierte!

Planuri pe termen scurt:

• Nu am apucat încă să îmi fac schimbul de haine vară-iarnă dar sper ca weekendu-ul acesta să o fac
• O plimbare scurtă la Mănăstire și poze cu DSLR-ul (sper mâine)
• Să cumpăr și să citesc cartea nouă scrisă de Părintele Constantin Necula ”Cuvinte care vindecă”
• Să citesc blogurile mele preferate din online pe tabletă în sufragerie cu  muzică de relaxare în fundal, să ajung la zi cu scrierile din ele
• Și bineînțeles, lecții cu Didi și lecții pentru liceu! (Mai sunt două săptămâni apoi vine prima vacanță între module, pe care o aștept cu mare nerăbdare, am nevoie de această pauză)

Dragilor, vă mulțumesc că mi-ați citit rândurile și astăzi, sper să pot scrie mai des, acum că mi-am terminat minunatele planificări și mă mai eliberez o leacă! 😄

Vă urez un weekend binecuvântat și plin de clipe frumoase și să ne scriem cu bine data viitoare! Doamne ajută! Vă puuuuup!