Recenzie film “Gone with the wind” (Pe aripile vantului) 1939

Nu e de mirare ca acest film se afla printre cele mai bune filme realizate vreodata. O capodopera, o splendoare in imagini si sunete a decaderii unei intregi civilizatii, pe fundalul careia sa naste o frumoasa poveste de dragoste intre apriga Scarlett O’Hara (Vivian Leigh) si fermecatorul Rhett Butler (Clark Gable). Interpretarile sunt magnifice, cum rar ai ocazia sa vezi intr-un film, imaginile sunt realizate profesionist, decorurile si costumele au o calitate exceptionala, iar regia lui Victor Fleming este fara cusur. Haideti sa povestim!

Nu m-au atras pana acum filmele vechi, dar zilele acestea am simtit nevoia sa vizionez unul, mai ales ca Facebook-ul era plin de share-uri la capodopere si mi-a captat atentia acesta in mod deosebit. Cand am dat play si am vazut ca dureaza aproape patru ore am zis whhhaaaat?.. Ce film e asta de dureaza atat de mult?…Dar acum la sfarsitul lui sunt…..Wow! L-as mai vedea inca o data si inca o data!..Actiunea se desfasoara in timpul Razboiului Civil american si al Reconstructiei, iar povestea ii are in prim plan pe Scarlett O’Hara si Rhett Butler, doua dintre cele mai importante personaje ale literaturii anglo-americane, care au construit o frumoasa poveste de dragoste.

Scarlett O’ Hara este o adolescenta cu o personalitate puternica, cu o frumusete si un sarm de toti barbatii de varsta ei roiesc in jurul ei, o familie ce o iubeste foarte mult, bogata. Se indragosteste iremediabil de chipesul Ashley Wilkes, dar se anunta inceputul Razboiului Civil, acesta se indragosteste si vrea sa o ia de sotie pe Melanie, si Scarlett simte cum lumea incepe sa se destrame pentru ea. Il intalneste pe Rhett Butler la un bal in Twelve Oaks, un barbat bogat dar extrem de arogant, cu o reputatie nu prea buna si este intrigata de el, dar totodata il respinge vehement. Scarlett se marita cu Charles Hamilton pentru a il face gelos pe Ashley, dar incepe razboiul si acesta moare la scurt timp, astfel ea ramane vaduva de tanara. Iubirea fata de Ashley o va purta in suflet multi multi ani si va lupta pentru ea pana va realiza ca nu va fi niciodata impartasita si de catre el.

Vivien Leigh a fost, este si va ramane mereu adevarata Scarlett O’Hara. Este perfecta pentru acest rol si nu-mi pot imagina o alta actrita interpretand acest personaj legendar. Nu am stiut daca sa o admir pe Scarlet O’Hara sau sa o invinovatesc in timp ce actiunea derula. Mi-au placut curajul si determinarea ei, puterea de a merge mai departe chiar daca nu mai avea nimic, dar nu puteam fi de acord cu atitudinea fata de copiii ei, cu suferinta pe care i-a provocat-o lui Rhett, cu egoismul si superficialitatea care probabil au facut-o sa fie atat de puternica. M-a fascinat capacitatea ei de a oscila intre cele doua lumi: viata reala si cea imaginara. Capricioasa, fermecatoare, egoista, tenace, Scarlett este un simbol al luptei cu sine, cu ceilalti, cu vremea in care traieste.

Clark Gable are si el un rol foarte bun, fiind barbatul misterios, carismatic, inteligent si care nu se lasa in nici un moment pacalit de caracterul ei. Pe langa cei doi mi-a placut foarte mult personajul Oliviei de Havilland (Melanie) un caracter exemplar de mare doamna.

Nu vreau sa va dezvalui foarte mult din firul epic caci vreau sa va bucurati de fiecare bucatica, dar vreau doar sa mentionez socul pe care l-am avut spre final in privinta copiilor, durerea pe care am simtit-o cand Melanie i-a parasit si mirarea sa vad ca filmul nu se termina cu happy end asa cum ma asteptam. Este un film atat de complex ca nici nu iti dai seama cand se intampla atatea si felul in care actorii joaca este fenomenal. Scene de razboi, puterea de a lua-o de la zero, pierderea familiei, lupta continua cu societatea, toate fac acest film o adevarata CAPODOPERA ce va ramane acolo in top pentru multi multi ani.

Filmul emotioneaza se pare si la peste 80 de ani de la data realizarii, bucurand sufletele privitorilor si umplandu-le sufletele de trairi. In timpul vizionarii lui am avut o multitudine de ganduri si sentimente, pe de o parte o de melancolie adanca, apoi fericire dar pe alocuri si de tristete, greu as putea explica acest amalgam de trairi in aceste aproape 4 ore de vizionare.

As mai mentiona faptul ca cei doi actori principali au murit in viata reala la 53 de ani (ea tuberculoza) si 59 de ani el (infarct), foarte tineri, in schimb mi-a facut placere sa vad ca Olivia de Havilland (Melanie) traieste si in ziua de astazi, avand 103 ani si fiind la fel de frumoasa!

Precum v-am obisnuit la recenziile mele de filme, va las si un fanmade video pentru a simti macar pentru cateva minute povestea de dragoste ce o puteti trai daca vizionati filmul!

Voi ati urmatit acest superb film? Ce v-a intrigat cel mai mult? Ce v-a socat si ce feeling v-a lasat la finalul lui?