Buna dragilor! Iata ca mai este atat de putin timp pana la ridicarea starii de urgenta si perioada aceasta grea de doua luni de izolare ajunge spre final…2 luni in care am trait pe pielea noastra ce inseamna distantare sociala, lipsa celor dragi care nu sunt aproape de noi, lipsa calatoriilor si alte necesitati in viata dar pe de alta parte am putut profita de calmul vietii de acasa, de liniste, de un ritm mai lent si am reusit sa facem multe lucruri pentru care inainte nu gaseam spatiu si timp. Va povestesc imediat cum a fost pentru mine aceasta perioada.
In primul rand nu o sa spun ca in perioada asta m-am regasit sau redescoperit pentru ca nu exista asa ceva, trebuie sa ne cunoastem foarte bine si sa stim intotdeauna cine suntem si ce vrem de la viata si de la cei din jurul nostru. In schimb voi spune ca in aceasta perioada de doua luni viata mea a devenit la un pas mai lent de la alergator si a fost tare bine din punctul asta de vedere. Am gasit tot felul de activitati de facut in casa…Uf, de cand asteptau sa fie aranjate pozele mele, si dvd urile si am gasit si niste jocuri pt PS3 si am avut rabdare din nou sa vad filme, chiar filme 3D. Ce vreau sa va spun este ca viata fugea intr-un ritm asa de alert ca nu mai aveam rabdare si nici chef de “prostioare”, mi se parea pierdere inutila de timp sa vad filme, sa citesc carti care nu erau necesare, doar de lectura, ma gandeam mereu la zecile de sarcini pe care trebuie sa le fac a doua zi si nu aveam rabdare sa ma relaxez cu adevarat decat cand plecam in calatorii.
Cel mai dor in perioada aceasta mi-a fost de doua lucruri: mersul intr-o biserica, am noroc sa stau chiar vis-a-vis de una si se aud slujbele la mine in casa ceea ce e super dar durerea ca n-am putut fi acolo sa ma rog, mai ales de Paste a fost pronuntata. Apoi al doilea lucru a fost lipsa de calatorii. Mi-am obisnuit viata cu iesiri la mare…la plimbari…Sotul meu are putine zile libere in luna si acelea le petrecem patruland…Mai ales cand se incalzeste..Mergem la manastiri, la locuri de joaca in aer liber, plimbari in statiuni, si la cateva luni mergem doar noi doi la bulgari la o deconectare de la viata agitata. Mai am de asteptat un pic cu calatoriile, probabil sfarsitul lui iunie, iar la Biserica am reusit sa merg luni caci au inceput sa lase oamenii sa intre sa se roage.
La inceputul perioadei a fost un pic ciudat sa lucrez de acasa cu Diana dar am un copil echilibrat (lucru la care am lucrat foarte mult perioada asta) si am putut sa impart sarcini astfel incat sa ma pot ocupa de toate, si de job, si de blog si de gospodarie dar mai ales de ea. O scot afara zi de zi, facem activitati, am strans perioada asta vreo 70 80 puzzle-uri, carti de citit, trebuie sa-i fac niste rafturi noi in dormitor pentru ele :).
Dar cele mai mari realizari din aceasta perioada pentru mine au fost: aducerea in sanul familiei a lui Tommy, care e un simpatic si jumatate, apoi reusita cu Diana de a adormi in camera ei singura (aici m-am luptat cu mine mai mult decat cu ea) si in sfarsit demararea acestui blog, pe care mi-l proiectez in minte si doresc de peste 6 luni dar nu am avut rabdarea si timpul necesar sa-l urnesc din loc, intrucat eu imi fac totul mai singura, creare blog, content, reclama etc. Imi place sa ma implic si sa fiu all in in tot ceea ce fac in aceasta viata care simt eu ca e pentru MINE.
Asadar, ce m-a invatat pe mine aceasta perioada? Sa mi iau timp pentru MINE, sa respir, sa imi gasesc resurse pentru hobby-urile mele, sa le pastrez, sa le prioritizez, si sper ca acest mic proiect pe care l-am inceput alaturi de voi sa ma tina ocupata multa vreme de acum incolo :).
Voua de ce v-a fost cel mai dor in aceasta perioada? Sigur ca de libertatea de a calatori, dorinta de a-i vedea pe cei dragi care sunt departe, ce altceva?
Va pup si va multumesc ca-mi urmariti blogul!
Kisses, Oana