Bună dragi cititori! Vă mulțumesc că sunteți aici! Sper să vă găsesc sănătoși și liniștiți!
Încep acest jurnal prin a le mulțumi din suflet doamnelor care m-au încurajat și mi-au scris comentarii pe blog la postările trecute, sau în privat. Ajutorul vostru a fost apreciat și primit, mulțumesc din suflet!
Tatăl meu s-a stins din viață duminica trecută, după o luptă de cinci săptămâni la terapie intensivă…nu pot exprima în cuvinte cât de greu a fost să mergem acolo des, să îl vedem așa…am fost la toate slujbele de duminică, m-am rugat din tot sufletul, am pus acatiste, am făcut tot ce am putut face eu omenește posibil să îmi salvez tatăl, dar nu am reușit. Pentru prima dată în viața mea m-am simțit învinsă. M-am întors îndurerată la locul meu de rugăciune din casă unde am plâns cu suspine atâtea săptămâni pentru o îmbunătățire și o șansă și am simțit doar durerea pierderii..am eșuat..nu am reușit…am avut o luptă atât de importantă și am eșuat…..După alte câteva zile am rearanjat icoanele ca să schimb locul lor un pic pentru că mă rănea numai când vedeam …și am adăugat icoana sfințită pe care a purtat-o tăticul meu la piept în ultimele zile pe acest pământ…
Cuvintele sunt de prisos…durerea este cruntă…tăticul meu, eroul meu….omul care m-a format, mi-a dat tot s-a dus așa..în chinuri…fără să mai apuc să îi mai spun nimic…să îl mai îmbrățișez o dată….cât a trăit i-am zis deseori cât îl iubesc și cât apreciez tot ce a făcut de-a lungul vieții pentru mine dar în astfel de momente nu simți că a fost suficient….Simțim că s-a dus prea repede … este un gol imens lăsat în urmă și noi va trebui să trăim cu el de acum încolo….
Nu pot să descriu în cuvinte cât de greu a fost să îl ducem pe ultimul drum..cât de mult suferă mama…a plouat în ziua înmormântării…acum ne-au mai rămas doar amintirile…Am trecut prin toate stările..negare…furie…nu am înțeles de ce…apoi…la priveghi parcă încă îl aveam aproape, nu voiam să cred și să accept până în ziua înm când l-au luat și am simțit că se rupe o bucată din mine și am intrat în panică…M-am rugat mult la Dumnezeu să mă întărească și mi-a ascultat ruga pentru că la Biserică slujba a fost atât de frumoasă, cu har încât atunci a fost momentul în care în sfârșit am ACCEPTAT că tatăl meu trebuie să plece într-un loc mai bun…un loc unde sufletul lui sper că va sta mai liniștit…nu va mai suferi…își va găsi locul în Ceruri alături de Îngeri!
Apoi…am venit acasă…după zilele de priveghi…am stat în amorțeală câteva zile și ieri am vrut să mă ridic puțin…a fost frumos afară și m-am pus să rup iarba crescută în patul de pământ din curte…cu bucurie am constatat că ne-au ieșit zambilele și lalelele plantate anul trecut cu bulbi, copacii au înflorit și Doamne ajută la vreme mai bună peste câteva săptămâni, pentru că deocamdată se anunță din nou frig!
Am fost și la o plimbare până la Tomis, am luat o felie de pizza de la Panda și am mers până la mare….
Pentru că știam că de azi, duminică, se strică vremea, nu am rezistat și am luat-o pe Dia la o plimbare cu troti tot ieri după-amiază, erau 19 grade și chiar era plăcut afară!
Dia a făcut un desen la școală vineri când s-a reîntors printre colegi și vreau să vi-l arăt și vouă….
Copiii blănoși sunt bine, thank God, îmi oferă multă împlinire sufletească și iubire, mă ajută și ei să îmi revin cât se poate în această perioadă!
Anul acesta nu am mai apucat să primesc flori de la tata de 1 martie, așa cum primeam mereu….și ce este mai dureros este faptul că în vinerea mare, pe 18 aprilie își sărbătorea anii de naștere și cu siguranță l-aș fi sărbătorit , așa cum îmi plăcea mie să îi cinstesc de câte ori aveam ocazia..precum am făcut-o în septembrie anul trecut când au împlinit 50 de ani de căsătorie și le-am luat tort și flori și le-am cântat…în curte la noi la un grătar. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru faptul că am avut o familie atât de frumoasă, am crescut într-un mediu frumos, am fost susținută, iubită..acum familia s-a împărțit între Cer și Pământ dar amintirile și fundația vor fi mereu acolo în mine, în noi, în ce vom duce mai departe și vom oferi celor din jurul nostru…Tăticul meu a fost un om bun la suflet, sociabil, vesel, cu simțul umorului, iubitor de oameni, de călătorii…spirit organizatoric și căpos…practic sunt cam un mini el…și-l voi purta cu cinste în continuare în personalitatea mea…dar mai ales în sufletul și gândurile mele… Mulțumesc tati! Dragostea noastră va trece dincolo de Univers!
Vă mulțumesc pentru că ați fost aici și azi! Vă doresc o săptămână care urmează binecuvântată și să fiți sănătoși!
Cu drag,
Oana
Offf, draga mea… Îmi pare nespus de rău… Dumnezeu să îl odihnească în pace și pe voi să vă ocrotească, să vă întărească și să vă ajute să vă continuați viața fără ca el să fie prezent fizic, dar mereu va fi în sufletele voastre! 🥺🙏🕯️
Te îmbrățișez tare! Sunt cu sufletul alături de tine! 🥺🙏🤗🕯️🖤
Multumesc din suflet, Cris!
Draga Oana,
Dumnezeu sa-i odiheasca tatalui tau sufletul in Imparatia Sa!Ultimele tale postari m-au rascolit atat de tare, incat niciodata nu am gasit cuvintele potrivite pentru a-ti scrie si a-ti alina durerea…Am citit pagina ta de jurnal cu lacrimi in ochi…desenul fetitei, colajul cu tine si cu tatal tau exprima atat de multa emotie si dragoste…
Iar cu referire la momentul acceptarii,citeam undeva ca, intr-adevar, tot ce putem face noi in astfel de momente este sa-l incredintam pe acel om drag al nostru lui Dumnezeu, in sensul sa- I incredintam Lui durerea inimii noastre.Pentru ca Domnul il iubeste pe cel plecat de aici incomparabil mai mult decat mine,astfel ca durerea pe care a suferit-o pentru el, e cu siguranta mai presus decat a mea…si cu asta sa incercam sa ne linistim…sa acceptam…In general,noi construim cu oamenii relatii pe orizontala,de la om la om,insa corect este sa le construim pe verticala,in sus,trecand intai pe la Dumnezeu,si abia apoi coborand la om.Iar atunci cand cel drag pleaca din aceasta lume,ajungem vrand-nevrand la ceea ce trebuie-pe linie ascendenta,si atunci Dumnezeu face ca dragostea noastra sa ajunga la cel catre care este ea indreptata.
Multa putere si credinta iti doresc!Doamne ajuta,o duminica binecuvantata!
Ce cuvinte superbe si pline de incarcatura emotionala! Multumesc frumos pentru ele! Imi pare rau ca v-am intristat cu ultimele postari, dar eu imi arat sufletul aici asa cum este el, cu bune, cu rele, RAW cum se spune, adica neprelucrat. Aceasta este viata, am acceptat, cu bune si grele, Dumnezeu este sus si ne va ajuta sa trecem peste toate si sa ne bucuram de sederea noastra aici pe pamant! Imi pare rau pentru ca am adus tristete in perioada aceasta pe blog, dar sufletul se va intari dupa un timp…de procesare emotionala…te pup cu drag!
Condoleanțe Oana, Dumnezeu sa îl odihnească pe tatăl tău!
Multumesc din suflet!
imi pare rau, Oana.Dumnezeu sa-l odihneasca si tie sa iti dea putere!suferinta celor dragi e cumplit de vazut si de purtat si cred ca lasa o durere in suflet pentru totdeauna.
Multumesc din suflet, Irina!
Te vede. Dinainte de a rosti vreun cuvânt, îți știe lacrimile. Nu ai fost singură în acele săptămâni de încercare, nici în clipa în care sufletul tatălui tău s-a desprins de lume, ușurându-se de povara trupului suferind. Dumnezeu a fost acolo. Cu El intră în veșnicie.
Știu că ai așteptat o minune. Ai cerut-o cu credință, cu nădejde, cu dragoste nemăsurată. Și când nu s-a întâmplat așa cum ai visat, ai simțit că ai eșuat. Dar nu este nicidecum un eșec! Să iubești până la capăt, să speri împotriva oricărei speranțe, să veghezi lângă patul unui om drag, să te rogi chiar și când cerul pare închis — aceasta este o biruință. Crucea ta nu a fost lipsa minunii, ci drumul pe care l-ai urcat cu inima frântă și ochii spre Hristos. Rămâi pe acest drum, străduiește-te să nu lipsești de la Liturghii in sâmbăta lui Lazăr, în Duminica Floriilor, nici in cele trei zile de Paști , iar in săptămâna Pătimirilor lui Hristos, participă la slujbele de joi seara, vineri seara… sâmbătă când coboară Lumina Sfântă, roagă-te în taină să cunoască și sufletul lui Lumina lui Hristos! Vei simți multă pace și bucurie în suflet.
Tatăl tău nu este pierdut. Dumnezeu nu pierde pe nimeni care I se încredințează. El este acum în taina judecății Lui, unde iubirea și dreptatea nu se despart niciodată. Până la ziua judecății, la 40 de zile, sufletul său este printre noi, îngerii îl însoțesc și îi arată tot cursul vieții sale, poți să îi simți adesea prezența. Tu nu puteai să îl salvezi pe tata cu puterea ta, pentru că numai Hristos este Viața și Învierea, chiar și când face minuni prin sfinți (și fii conștientă: noi nu suntem sfinți, dar putem deveni). Tu l-ai însoțit cu dragoste — și asta înseamnă mai mult decât putem înțelege acum.
Nu te osândi. Nu te măsura cu alții. Cei din jurul tău nu au crucea ta. Nu știu drumul tău. Fiecare suflet are o cale, și Hristos este pe fiecare dintre ele, cu fiecare om. Nu privi în stânga sau în dreapta — privește spre El. El este cu tine ori de câte ori Îl chemi.
Nu întreba „de ce”, ci rămâi în credință: „cu Tine, Doamne!”. Nu ti se cere să nu suferi, ci să suferi împreună cu Hristos. Și vei învia împreună cu Hristos.
Îndrăznește, îți poartă sufletul în palmele Lui.
Curaj, în bucuria Învierii!
Am citit cu foarte mult interes comentariul tau Andreea si iti multumesc pentru el! Este foarte greu sa indepartezi gandurile precum ”de ce l-ai luat asa repede Doamne? Era pe picioarele lui acum o luna, putea sa mai stea…”…De ce l-am dus pe picioare in spital si l-am luat…”.de ce urile astea cred ca fac parte din durere..Stiu ca NU avem voie sa intrebam ”de ce”, caci Dumnezeu stie mai bine, dar durerea este atat de mare incat nu reusesti sa iti potolesti mintea. O sa iti urmez sfatul si o sa merg mai des la biserica perioada aceasta si sper sa ma ajute sa ma intaresc si sa accept noua viata in care el este prezent doar in spirit, dar dorul doare tare. O sa mai citesc de cateva ori comentariul tau si o sa mai reflectez asupra lui. Multumesc incao data!
Sa iti dea Domnul pace in suflet dupa aceasta mare durere!
E minunat tot ce povestesti despre dragostea din familia ta, e un dar pe care il duci mai departe.
Multumesc din suflet!
Oana draga, condoleanțe! Ce sa mai adaug?! Cuvintele îmi sunt de prisos…
Te îmbrățișez strâns și ma rog ca Bunul Dumnezeu sa te întărească 🙏🤗
Multumesc din suflet, Andreea!